joi, 19 februarie 2009

FULGUL DE NEA

Fulgii de zăpadă sunt un extraordinar miracol al lumii, fiind atât de speciali prin construcţia lor, prin felul cum arată, atât de speciali şi prin provenienţa lor. Încă de la grădiniţă, am învăţat cu toţii, cântecele despre zăpadă, poezii, dansuri, toate ne făceau să simţim iarna şi în suflet, fără să fim afară, în frig. Cu siguranţă am avut clipe în care luam zăpadă în palme şi spuneam “ce puţin trăieşte un fulg”. Dragostea e un fulg de nea, noţiunea timpului dispare când valoarea nu e dată de secunde ci de existenţa în sine. Ca şi atunci când ne plimbăm pe o cărare în pădure, admirând natura, ne trezim că se înnoptează şi că ne-am rătăcit, dar totuşi am petrecut un timp frumos, şi totuşi mintea crează frică, stress, supărare, îngrijorare, alături de amintirea clipelor frumoase (mintea needucată cuvenit). Fulgii de nea sunt şi pentru oamenii de ştiinţă un secret greu de desluşit. Chiar dacă în laboratoare au reuşit să reproducă starea apei în acest superb fenomen, nu au reuşit şi nu vor reuşi să observe în natură formarea acestor minuni ce iarna ne acoperă frunzele ce toamna le priveam colorate. Albul, simbolizând în multe culturi puritatea şi inocenţa, este găsit de asemenea şi sub forma purificării, fiind asociat fie cu energia divină a cărei lumină tinde spre un alb. Lumina este fandată curcubeic în orice picur de apă, fulgii de nea având multitudini de forme ce fac acest curcubeic manifest să îi pună alături de cele mai preţioase diamante.

Aş vrea să admirăm o colecţie de fulgi de zăpadă, iar pentru asta vă invit să mergeţi în stradă, într-un parc, oriunde, liniştiţi să priviţi cum ninge.

Să iubim fulgii de zăpadă, pentru că vor simţi şi vor ninge frumos!

…A fost odată, într-o împărăţie din înaltul cerului, şi ploaie şi vânt şi frig… Şi, într-o zi însorită dar geroasă, toate acestea s-au unit şi au dat naştere unui fulg de nea. Strălucea ca o stea, era rece ca frigul năprasnic, se topea şi se transforma în ploaie si, numai soarele ştia să-l facă să zâmbească. După ce a crescut puţin i s-a dat binecuvântarea şi a pornit la drum în josul pamântului pentru a găsi un alt fulg cu care se putea juca în linişte… I s-a spus să nu se încreadă în nimeni, să se ferească de căldură, să se ascundă de soare ca să nu piară, să se joace doar cu semenii lui şi, atunci când va atinge pamântul, să se aseze peste fulgul pe care îl va iubi o viaţă. Fulgul cu care avea să se topească pentru a se întoarce sus, la cei ce i-au dat viaţă. Fulgul a promis că va asculta povaţa părinţilor şi a plecat… În drumul său a cunoscut mii de alţi fulgi. Sute i-au fost antipatici, zeci i-au devenit amici şi, foarte puţini, prieteni. Alături de ei şi-a continuat drumul şi nu a încetat nici o clipă să caute fulgul cu care avea să se topească. Steaua de zăpadă a cunoscut copaci şi frunze şi flori şi fluturi. A cunoscut blândeţea animalelor, ochii blajini ai oamenilor, bucuria copiilor ce-l vedeau acolo sus. A cunoscut case bătrâneşti, a auzit colinde, a gustat cozonaci calzi, a ciocnit ouă de Paşti. A cunoscut suferinţa, dragostea şi fericirea aparentă. S-a ascuns mereu de soare de teamă să nu piară. Aşa cum promisese… Într-o zi însă fulgul s-a oprit… Şi, odata cu el s-a oprit totul. Muzica, visele, dansul, veselia, suferinţa, jocul copiilor. Culorile au pălit, apele au încetat să mai curgă, păsările să mai zboare, vântul să mai bată, ploaia să mai plouă, zăpada să mai ningă… Fulgul vazuse, acolo jos, ceea ce căutase întreaga sa viaţă. Găsise scopul călătoriei sale… îşi găsise trecutul, prezentul şi viitorul. Raţiunea de a fi. Găsise viaţa ce-i lipsea. Şi s-a apropiat încet… Şi, în sfârşit, simţea ce înseamnă să fii fericit. Simţea cum îl învăluie dragostea, cum totul capătă un sens. Simţea că iubeşte atât de tare încât il durea. Şi, s-a dăruit întru totul lui, fulgului ce a promis că-l va face fericit. … Şi nu, nu au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi pentru că… fulgul nu se îndrăgostise de un fulg ci de un om. Dar nu ştia.. nu ştia…Căci omul îl minţise. Omul voia doar să ştie ce înseamnă să fii iubit de fulgul naiv care îi stătea la picioare. …şi aşa, steaua de zăpadă a atins mai întâi părul omului, apoi l-a privit în ochi… Apoi i-a mângâiat buzele calde… buze care l-au topit…şi fulgul a murit…

Eu nu sunt mai mult decât fulgul de nea. Un joc de cristale e trecerea mea. Se scutură clipa din timpul deplin, Surâde şi cade şi altele vin.

Panciu, 19 februarie 2009