marți, 16 martie 2010

E Primăvară! Iarăşi Primăvară!

Atât de aşteptată şi de dorită de oricare dintre noi!

În rotirea lor neobosită, anotimpurile ne reprezintă pe noi oamenii în trecerea noastră vremelnică, în parcursul temător al vârstelor, în scurgerea neostenită a timpului.
Ne regăsim în fiecare anotimp şi trăim intens momente ale existenţei noastre: primăvară, vară, toamnă, iarnă şi iarăşi primăvară, vară...
Astăzi poposim în Primăvară!
Astăzi suntem Primăvara!
Astăzi suntem raze de soare, petale de flori, ciripit de păsări cu zâmbet de oameni.
Nouă, oamenilor, Primăvara ne oferă tinereţea eternă a sufletului, seninul infinit al gândului, frumuseţea nemărginită a iubirii.
A bucuriei întâlnirii în respectul adânsc al vârstelor.
Doar Primăvara cu gingăşia ei şăgalnică poate să estompeze diferenţele dintre oameni!
Doar în Primăvara toţi suntem minuni ale reînvierii!

Bine aţi venit în Primăvară!

Vouă, oameni sublimi, vă doresc să fiţi veseli ca Primăvara, visători ca Vara, încrezători ca Toamna şi statornici ca Iarna!

Bine aţi venit în Primăvară!

Să aveţi mereu Primăvara în suflet, vara în vis, Toamna în privire şi Iarna în amintire!

Bine aţi venit în Primăvară!

Iaşi, 12 martie 2010