marți, 8 iunie 2010

Fericirea e ne-Fericire



M-am întrebat adeseori de ce mă doare Fericirea.
De ce mă simt strivită sub paşii unor întâmplări numite sfidător – Iubire?
De ce zâmbetul senin al cerului mă apasă cu întunericul greu al necunoscutului, al imensităţii?
De ce timpul mă răsuceşte în mii de gânduri?
De ce mă ascund mereu în tăcute aşteptări şi căutări, în suferinţe adânci şi negre?
Şi întrebările curg năvalnic, nestingherite, răutăcioase, spulberându-mi fără milă orice încercare de regăsire a sinelui, a speranţei de a fi fericită.
O lacrimă coboară agale între gene şi suspină temător la margini de privire, apoi se aruncă în vraja căutărilor.
Dar nu ştie încotro îi este calea şi se pierde la colţ de buze lăsând graţios, în suflet, gustul amar al ne-Fericirii...

Panciu, 08 iunie 2010