sâmbătă, 5 iunie 2010

S-au copt cireşele




S-au copt cireşele de dor
şi frunzele le cântă-n strună,
se-nalţă-n verde până-n nor
şi-s mândre de a lor cunună.

Spre seară-opreşte-un trecător.
Se urcă în copac şi-adună
cireşe coapte, dor cu dor;
şi lasă-n urma lui furtună.

Mariana Rogoz Stratulat – Lacrima din Paradis, ed. PIM, Iaşi, 2009

2 comentarii:

  1. Bună Ziua !
    Doamnă Mariana !
    ~
    NU doar copil aş vrea să mai fiu ... ci chiar ELEV. Nu aş mai "tăia frunză..." ci aş ÎNVĂŢA cu SÂRG, aş munci "pe rupte", aş trăii plenar ... fiecare moment, fiecare "Clipă" ... poate că NICI timid nu aş mai fi, iar la vârsta mea de acum ... aş FI CU TOTUL Altul !
    Şi desigur ... ÎNTREAGA PLANETĂ ... ar fi altfel, ar arăta poate mai bine !
    ~
    Dar, OARE ... nu cumva ATUNCI ... NU NE-AM MAI FI ÎNTÂLNIT ??
    ~
    Noi ... am fi alţii, însă CIREŞELE ... ar arăta LA FEL !
    Dumnezeu ESTE !
    Fructele şi animalele ... SUNT !
    ...
    Se pare însă că noi Oamenii ... NU SUNTEM ... decât, O VEŞNICĂ ... SCHIMBARE !
    Poate de aceea ... NICI nu prea suntem Fericiţi ! ... îl vrem pe Dumnezeu ... după "chipul" nostru !
    ~
    Cornelius,

    RăspundețiȘtergere
  2. Şi noi suntem! Frumoşi ca nişte cireşe coapte.
    Dăruim şi primim deopotrivă dragoste.

    Nu prea ştim cum să o păstrăm, dar existăm!
    Şi asta e marea noastră bucurie! A fi împreună!

    RăspundețiȘtergere

salut