Timpul se îmbracă în alb
împletind freamăt de liră,
numărând mereu clipele anotimpurilor
în care umbra vieţii se ascunde tot mai adânc
în povestea ta,
în povestea mea,
în povestea noastră.
Surâd glasului iernii
şi cu un gest îngheţat pe o muchie de fulg
alunec tandru într-o plecăciune-zâmbet
salutând tâmpla vântului,
palma vieţii,
picătura de rouă
dintr-un colţ de privire.
Promit seninului
de dincolo de esenţele visului
un dar,
un simplu fir de gând,
un gând răsucit de amintiri,
un gând amestecat,
rătăcit
în uimiri, tristeţi şi bucurii.
Încerc să depăn
fire argintii,
vorbe aurii
despre joc şi trandafiri,
despre
doruri şi iubiri.
Timpul alb
se pierde în căutări tăcute,
în liniştea chemării,
în nimicul ecoului.
Un timp în alb -
un glas îmbobocit
în flori de gheaţă.
Panciu, 12 decembrie 2010
