Cred că fiecare dintre noi este o taină
atât de mare încât orice am face nu am reuşi să ne descoperim.
Şi cu cât dorim mai mult acest lucru,
am impresia că ne ascundem şi mai mult în mister.
Cui aparţine acest mister?
Unii îl numesc Alah, alţii Dumnezeu.
Dar care dintre noi are siguranţa adevărului.
De fapt adevărul este relativ,
deci şi existenţa Păpuşarului este relativă.
Şi atunci?
Cred că ar fi mai bine să lăsăm lucrurile să curgă de la sine,
aşa cum sunt ele
fără această străduinţă de dezvăluire a misterului.
Personal, iubesc misterul.
Îmi place să-l las aşa cum mi-a fost dat
pentru că îmi este mai uşor să cunosc cerul şi marea,
decât taina sufletului, taina Păpuşarului.
Îmi este suficient
să ştiu că Dumnezeu este undeva, aproape, în fiinţa mea.
Cred că el mă mângâie tot timpul
şi îmi vorbeşte.
Îl simt ca un suspin,
ca o adiere,
ca un zbor,
ca o lumină.
Trăiesc cu nădejdea
că viaţa de aici nu este decât o pregustare
pentru viaţa dee dincolo.
Mă consider o părticică de iubire
din imensitatea universului.
Da, da, iubirea este viaţa!
