Aş
vrea să mă pot privi cu ochii tăi,
dar
e mai bine
când
doar simţi
ceea
ce nu ţi-e dat să vezi.
Ochii mei...
Ochii mei de noapte neagră
sorb nectarul altui timp
prăvăliţi în gropi eterne,
adormiţi într-un arici.
Ochii mei de vrajă veche
te ascund în trup de dor.
Nimeni gândul să-ţi cunoască
şi nici pasul pe poteci!
Ochii mei te văd, te cheamă
într-un zbor, te-ademenesc
în păcat să îţi vorbească
cu tăcerea de-nceput...
Mariana Rogoz Stratulat
Suflet de cocor, ed. PIM, Iaşi, 2011
18 mai 2013