Îmbrăţişează timpul
cu mâinile palmelor deschise.
Apoi lasă amintirile
să-ţi inunde ochii, buzele, inima
pentru a-ţi cunoaşte sinele cerului…
Ele sunt respiraţia ta,
propriul tău ritm,
însuşi pendulul timpului,
răsturnat.
Amintirile
Timpul îmi paşte amintirile!
Mi le rumegă
cu ecoul
zborurilor înverzite
de furtună.
Nimeni nu le mănâncă!
Doar câte un câine
le răstigneşte,
rânjind,
pe o apă curgătoare.
Nimeni nu le iubeşte!
Doar câte un vultur
le sărută,
plângând,
ca pe o cireaşă putredă
Timpul îmi striveşte somnul!
Îl împărtăşeşte
cu un strigăt
de cocoşi perverşi.
Nimeni nu-l adoarme!
Doar un înger
bate
ultimul cui
în rugina vieţii.
Mariana
Rogoz Stratulat – Ireal, 2013
