„Era odinioară un neam de fraţi născuţi tot
dintr-o mumă şi dintr-un tată...
Şi veni acel neam într-o ţară lată şi
mănoasă pe căile cerului de se pomeneşte şi astăzi...
Şi fraţii se iubeau între sine şi creşteau
în avuţie şi fericire... turme nenumărate ca stelele păşteau în câmpii
întinse... vecinii şi hoţii pizmuiau unirea, puterea şi bogăţia lor, dar le era
teamă de dânşii, căci bărbăţia lor îi îngrozea... şi astfel aceşti fraţi trăiau
fericiţi, şi copiii lor în moştenirea cea mare rămasă de la părinţii lor...”
(Alecu Russo - Cântarea României)
„Şi acest neam se numeşte încă români...”
chiar dacă sunt „seminţii” rătăcite în cele
patru zări ale lumii.
Acest neam este izvor de lumină şi
frumuseţe!
La mulţi ani, neam de români!
