joi, 4 februarie 2016

Întrebări... răspunsuri...



"Fii răbdător cu toate câte sunt neclare în inima ta, încearcă să iubeşti întrebările. Nu căuta răspunsuri care nu pot fi date, pentru că, oricum, nu ai fi în stare să convieţuieşti cu ele. Iubeşte-ţi întrebările. Poate îţi va fi dat, fără ca măcar tu să observi asta, îţi va fi dat să trăieşti până în ziua aceea, acum atât de îndepărtată, în care vei primi şi răspunsul."
 Rainer Maria Rilke

************

Întrebare

Tu, fir de iarbă verde,
foşnitor descânt,
asculţi ţărâna
cum se vaită?

Un os i s-a oprit în gât
şi-o lacrimă
a tremurat pe masă;
picioarele
s-au rătăcit prin crengi
şi-o guralivă gură
e şlempătă şi-mpunge
fantomele albastre
căzute ieri din cer.
Ţărâna nu mai poate
să-nghită vorbe slute
ţipate la mânie,
scuipate în deşert.

Se-aştern domol pe lume
tăceri de iarbă verde
şi flori de păpădie…

Mariana Rogoz Stratulat
Mozaic în Alb şi Negru, ed. PIM, Iaşi, 2013