Unde este viaţa mea? – m-am trezit dimineaţă
întrebându-mă.
Ce-aş fi putut să-mi răspund când soarele s-a
strecurat printre nori pentru a-mi da bineţe?
Când păsările îşi cântau clipele la fereastra mea?
Când…
Doamne, m-ai făcut Om să văd munţii ridicându-se pe
vârfuri pentru a-ţi povesti ce mai pun la cale vulcanii din miezul pământului; să aud marea
strigându-te să vii pe ţărm, să numeri şi tu firele de nisip, să aduni scoici
şi ani, să mături cu valurile toate obrăzniciile paşilor – urme de linişte pe
cărări neştiute; să îmbrăţişez copacii gustându-le seva din rădăcinile înfipte
în cerul singur şi gol; să sorb cuvintele din fuiorul izvoarelor, din mişcarea unduitoare
a peştilor, din somnul albastru al macilor crescuţi pe mormintele veşnicei
pomeniri, din groaza trecerii de dincolo de iarbă, din surâsul raiului
insingurat, din dragostea cu care m-ai blestemat să-mi fie dor, să-mi fie alb,
să-mi fie piatră la căpătâiul sufletului.
Doamne, de ce m-ai pedepsit cu mine?
Panciu, 11 iunie
2016
