M-au plâns pădurile...
M-au plâns pădurile cu frunze,
păianjenii m-au prins în pânze,
o lacrimă mi-a şters privirea,
izvoru-mi spală amintirea
de amăgiri şi clar de lună,
de lunecări şi de furtună,
de apele ascunse-n munte,
de negrul hău aflat sub punte.
Un cerb bătrân îmi spală cerul
şi mă botează cu misterul
sfârşitului din umbra lumii;
el picură răcoarea humii
în schitul sufletului-prag,
în drumul străbătut de mag
adus la mine de o stea,
o stea ce-n moarte asfinţea.
Mariana Rogoz Stratulat
Tăcerea fumegândului cuvânt, ed. PIM, Iași, 2010
