Astăzi vă
dăruiesc încă o poezie din volumul ”Pași în exil”, un volum foarte drag mie, ca
de altfel toate plachetele mele de versuri. Și asta pentru că în fiecare carte,
în fiecare vers, am strecurat fărâme din vremelnica mea existență.
Timpul îmi privește
nepăsător trecerea prin imensitatea lui nemărginită.
Pășesc peste
valuri de cuvinte, peste culori și gânduri, căutându-mă, descoperindu-mă în
clipa ce-o trăiesc intens, cu dăruire.
Împreună cu
lumina din întuneric îmi cânt singurătatea liniștii, bucuria tăcerii.
M-aș bucura dacă
ați lăsa un gând, un rând despre poezia din voi.
Mulțumesc!
***
Câteodată,
când mă joc,
sunt fata morgana
ce aleargă
printre dune
însetată de iubire...
... fir de nisip faraonic purtat de vânt prin deșertica, fierbinte
vale a soarelui de mii de ani. Unduire iluzorie sufocată de amintiri, imagine
fără chip, ștearsă, uitată, împrăștiată de furtuni, de mânia timpului răsfirat
în fuioare de amăgiri.
***
Farsă
Stăteam
în deşert
cu mâna
întinsă
să-mi
arunci
o
oglindă vorbitoare
să-mi
spună de soare,
de
existenţa mea ninsă,
de
iepuri şi pietre,
de
faraoni şi planete.
Mă rog
să visez
că
vântul descântă
şi
mările plâng,
că-s
fata morgana...
iluzie...
crâng...
Clopote
bat
la
poarta din stele.
Biserică
sunt
în
cuvintele mele.
Stăteam
în deşert
–
vedenie arsă –
paşi
fără şir...
urma e-o
farsă...
Pași în exil, ed.
PIM, Iași, 2015
__________
(sursa foto: www.pinterest.nz)
https://www.literaturadeazi.ro/rubrici/mansarda-timpului/farsa-33527
