Strigătul mut al femeii ce și-a pierdut umbra
Cristina Ștefan, O călătorie la
Salzburg, Editura ArtBook, Bacău, 2018
Prefața: Dan Perșa
Coperta: Matei Sabatino
În lumea aceasta, amăgitor de nouă, trăiesc oameni care
năzuiesc, indiferent de situație, spre bucuria dragostei și a respectului de
sine. Le e frică de tot ceea ce rănește sufletul, de risipa obscenă a
sentimentelor, de mutilarea năvalnică a cuvintelor. Înspăimântați și gârboviți
de neputința schimbării, caută un refugiu într-o călătorie, realizată pe
vibrația inimii și pe partitura specială a cuvântului ales.
Oamenii aceștia scriu, își confecționează scut de apărare
din propriile visuri, pendulează între real și ireal, spre disperarea celorlalți,
coboară până aproape de nebunia sfârșitului, ca apoi să țâșnească spectaculos,
nu spre înălțimi, cum ne-am aștepta, ci spre o lume a adâncurilor, a
tenebrelor, departe de bolgiile prezentului, pentru a-și rescrie viața.
Cartea Cristinei Ștefan, „O călătorie la Salzburg”, s-a
născut din chinurile căutării de sine, din strigătul mut al unei femei ce și-a
pierdut umbra. Achim și Corina, cele două personaje ale romanului, formează un
cuplu, un cuplu al contrariilor, aflat în permanentă confruntare cu societatea,
cu proprii copii, cu ei înșiși. De altfel, și numele celor doi (Achim - din
numele ebraic „Iehoiachim”, cu înțelesul de „Dumnezeu să înalțe”; Corina - din
numele grecesc „Korinna”, semnificând „fetița”) pun și mai pregnant în evidență
diferențele de educație, de gândire, de trăire dintre ei. Bărbatul, dureros de
pragmatic, își iubește soția, familia, consideră că doar munca și iar munca
poate să ofere un statut stabil într-o societate pestriță, bazată pe manipulări
și schimbări nejustificate. Dar e doar o chestiune de mentalitate preluată de la
rădăcinile țărănești ale părinților și continuată dominator în propria familie.
Pe de altă parte, femeia, frumoasă, delicată, „a crescut într-un mediu
liniștit, înconjurată de cărțile ei, de muzica ei”, are alte aspirații, alte
așteptări. Discuțiile dintre cei doi soți, de cele mai multe ori divergente, devin
lungi și jignitoare, uneori, stereotipii lexicale, fiecare încercând să-și
argumenteze modul de a fi, de a concepe viața de familie, urmând, într-un anume
fel, modelul părinților.
Deși se iubesc, nu reușesc să construiască o atmosferă
caldă, echilibrată, nici măcar atunci când trec printr-un episod foarte dificil
al existenței lor (o suită de procese, un faliment, o pierdere, o posibilă condamnare).
Corina e cea care salvează fragila liniște a familiei. Dar cu ce preț? „Viața
mea s-a îndepărtat de mine. (...) Sinuciderea mă urmărește de câțiva ani...”
Din acest punct, romanul devine o radiografiere
meticuloasă a gândurilor reci, distante, periculoase, ce o bântuie pe Corina
tot mai des, tot mai agresiv, până la epuizare. Autoarea se strecoară în mintea
eroinei, scanând cu meticulozitate orice tresărire de luciditate sau de cădere
în nebuloasa unei alte existențe.
Ce se va întâmpla în continuare cu această femeie?
Soluția vine din partea soțului: o excursie la Viena, Salzburg, visul Corinei
de a-l asculta pe Mozart la el acasă.
Iată-i plecați într-o călătorie spre o altă lume, o
călătorie ce înseamnă schimbare și cunoaștere. „Evadarea” din mediul intim provoacă
uneori dureri, chiar răni, dar și incertitudini în ceea ce privește reușita
acestui demers emoțional și poate prea mult așteptat.
O presupusă urmărire a „fericitei” familii pe șoseaua
spre Viena, inserată abil de autoare în cuprinsul volumului, ne-ar duce cu
gândul la un roman polițist. Asta dacă ne-am lăsa ademeniți de capcana ingenios
construită de Cristina Ștefan și plasată exact la o intersecție de drumuri.
Alegerea aparține cititorului, numai că, aventurându-se pe acest făgaș, va
ajunge repede într-o fundătură. (Așa cum au ajuns și eroii noștri!) Alegem
cealaltă cale, a redescoperirii sinelui, unde vom fi martorii unui spectacol meticulos
realizat și pus în scenă cu mare artă, ce are la bază cea mai hipnotică analiză
a eului destrămat, mutilat, al Corinei. E partea cea mai intens nuanțată, cea
mai puternică și prețioasă a întregului volum, care duce, inevitabil, la
trezirea „pacientei” la viață, la conștientizarea unui sentiment delicat:
„- Să deschid ochii. Dar i-am avut deschiși mereu. Și în
peșteră, și prin labirint... acum.
***
- Bună dimineața, Achim! Te iubesc!”
Cristina Ștefan își provoacă astfel cititorii cu un roman
tulburător, de o rară intensitate emoțională.
Mariana Rogoz Stratulat
Panciu, 24 ianuarie 2019
