Labirintul e
propria noastră creație în care ne aventurăm, este locul întortocheat în care
rătăcim de multe ori fără rost și direcție, lăsându-ne pașii la voia întâmplării,
sau, altădată urmărind cu obstinație o direcție anume, convinși că este cea
care ne va aduce eliberarea, salvarea, fericirea, marea iubire.
Soluția pentru a
ieși este, de asemenea, una personală, la fel precum și alegerea de a nu ieși,
de a ne irosi întreaga viață rătăcind, este tot personală.
***
În zori
Sorbeam
dulceaţa timpului pierdut
în labirintul
lui Dedal.
Crescusem fir
cu fir în valea
plângerii unde
ploua de trei ori pe an
cu pene, cu
blesteme şi cu dor…
Se-neacă
penele în apele din nor
rămâne un
blestem şi-un dor,
o linie a
vieţii, un pas de muritor…
Când m-am
trezit
crescuse iarba
peste ochi,
peste cerul
învineţit
– nenorocit
fior.
Doamne, de ce m-ai pedpsit cu mine?
ed. Detectiv Literar, București, 2017
