Trezire

Trezire

Mi-e viaţa soare şi mare
şi o trăiesc ţinând în braţe
zborul păsărilor...

Mă trezesc în plin concert al păsărilor ce-şi cântă partitura la semnul unui dirijor nevăzut.

Nu pot să mă bucur prea mult de muzica dimineţii: din depărtare, voci furioase, grave şi ameninţătoare, trosnind, fulgerând răutăcios, se aruncă peste ziua care abia mijește, alungând cântăreții.

Concertul s-a întrerupt,  bucuria mea s-a transformat în spaimă. Geamul e lovit insistent de stropi grei de apă ce ar vrea să-mi transforme camera într-un ocean. Un ocean în care să-mi arunc toate grijile, gândurile, amintirile şi uitările, cuvintele şi melcii răbdători...

Plouă! Plouă lacom şi întunecat...

Norii groşi, cenuşii, se prăvălesc peste timpul de trezire, acoperind ochii soarelui.

Lumina ţipă sfâşietor de dincolo de dor.

Câtă viaţă am pierdut!

Apa se prelinge grăbit pe ziduri, pe frunze, pe buze şi vis, pe trupul gol, încălzit de dorinţe  şi aşteptare. Clipoceşte jucăuş, sărutând obrazul încreţit de sete al ţărânii.

Câtă viaţă am primit!

Mă pierd în îmbrăţişarea dintre lumină şi întuneric, dintre foc şi apă.

O îmbrăţişare de dragoste eternă.

Panciu, 11 iunie 2016

Doamne, de ce m-ai pedepsit cu mine?

ed. Detectiv Literar, Bucure;ti, 2017