Acest virus care te înnebunește…
Bernard-Henri Levy
În primul rând, desigur, e un semnal liniștitor că lumea consideră, în sfârșit, că viața e sacră. Dar am fost și victimele unei isterizari, o nebunie colectivă alimentată de rețelele de socializare și de mass-media care ne invadează cu cifrele deceselor. Ideea că un om este puțin mai mult decât un corp, sănătos sau mai puțin sănătos, a lipsit complet din mințile noastre. Iar ideea că, invers, nimic nu este mai important decât sănătatea, că nu există nimic de care ar trebui să ne fie mai frică decât boala, este complet nouă.
Politicianul a făcut exact ce a recomandat Platon să nu facă: a lăsat frâiele
medicilor. Aceasta este cea mai proastă soluție. Medicii tind să trateze
oamenii ca pe corpuri. Cu toate acestea, atunci când tratăm oamenii doar ca
trupuri și trecem peste restul, uităm de suflet sau de partea de lumină, tot
ceea ce ne face unici. Mergem de fapt spre lucruri îngrozitoare.
Este pentru prima dată în istoria omenirii când nu mai putem să ne luăm la
revedere de la cei decedați. Prima dată când au fost îngropați ilegal. Prin
asta, intrăm în domnia inumanului.
Virusul s-a născut într-o piață din Wuhan, dintr-un pangolin. Nu văd ce are de
spus acest caz despre comportamentul meu! Există lecții, desigur, de învățat
pentru a fi mai bine pregătiti data viitoare. Dar oamenii care ne spun „virusul
este o pedeapsa laică pentru păcatele comise împotriva Pământului”, îmi pare
rău, dar este o replică de extrema stânga a discursului politic. Când oamenii
spun: „Ceea ce este important este auto-reflecția, este găsirea adevăratelor
valori…”, atentie! Valorile reale nu înseamnă închiderea în sine. Cea mai
importantă relație umană nu este, așa cum citim pe Instagram, relația cu sine.
Nu am nimic împotriva relației cu sine. Iar relația cu familia este foarte
frumoasă. Dar aceasta nu este cea mai importantă relație. Ceea ce ne face să
fim oameni este capacitatea și preocuparea noastră de a forma relații cu oameni
cu care nu suntem nici înrudiți, nici apropiați de ei. Acum ne-am retras în noi
înșine, familia noastră, clădirea noastră. Dar aceasta nu este umanitatea!
Izolarea a fost inevitabilă dar nu este ceva de care să fim mândri: a fost un moment jalnic. El ne-a forțat să avem reacții care nu ne-au făcut cinste. Cei care au înlocuit contractul social cu contractul vital sunt gata să locuiască în adăposturile igienizate unde nu va fi permis niciun virus și unde viața va fi redusă la cea mai simplă formă. Asta mă deranjează. Aceasta este faimoasa lume de după – și de ea mi-e teamă.
https://www.smartradio.ro/bernard-henri-levy-izolarea-nu-este-ceva-de-care-sa-fim-mandri-a-fost-un-moment-jalnic/
