Aceleași gânduri, aceleași trăiri...
Ceaţa mă învăluie insinuant, rece şi grea. Soarele abia reuşeşte să trimită o rază firavă prin stratul gros, cenuşiu lăsat peste oraş, peste oameni şi timp. Siluetele copacilor din parc, din grădina mea abia se zăresc ca nişte umbre întunecate ce-şi ridică cu disperare braţele către cer.
Păşesc puţin contrariată pe drumul ce duce spre piaţă.
Un gând se opreşte în minte şi-mi descrie imaginea contradictorie a vieţii.
Amestec de bine şi rău, de bucurie şi tristeţe, de frumos şi urât, de lumină şi întuneric, de prieteni şi duşmani, de ură şi iubire, de…
Şi lista poate continua.
Mă întreb, inocent, oare de ce?
Pentru echilibru?
Ar fi o variantă de răspuns dacă nu aş ţine cont că Dumnezeu ne-a creat din iubire.
Numai din iubire! Pentru iubire şi frumos.
De unde au apărut celelalte?
Nu cumva ele există doar în mintea noastră, ca rod al propriei noastre imaginţii?
Am ajuns la piaţă. Concluzionez rapid:
Viaţa e iubire. Noi înşine suntem iubire.
Doar prin iubire existăm. Şi soarele mi-a zâmbit prieteneşte de undeva, de sus.
Panciu, 29 ianuarie 2016
***
Viaţa
Viaţa mea,
Viaţa ta –
o taină indecisă
ce devine
când pescăruş
fără aripi,
când şarpe galben,
veninos,
când mare
fără valuri,
când ţărm îngust
bântuit de marinarii
izgoniţi din scoici...
Viaţa mea -
un cuvânt
ce apune
într-un beduin,
o hieroglifă,
nişte dune,
regină în regat,
frig şi păcat...
Viaţa ta –
un amestec de ochi,
ape tulburi,
minciună, ghioc,
scrum
şi ciclopi...
Viaţa noastră –
mireasă,
obelisc
pe nisipuri mişcătoare,
furtună, zăvoare,
vorbă firească,
cărare sihastră...
Mariana Rogoz Stratulat
Aproape Unul, ed. PIM, Iaşi, 2015
foto: pinterest
