Delir autumnal
E seară și mi-e frunză...
Orașul e pustiu...
Agonizează luna pe stâlpul infamiei.
Pe caldarâmul veșted,
cu găuri în obraz,
pășesc himere hâde -
alai de frunze moarte ce sar peste pârleaz.
Merg să se-nchine la templu
din izlaz,
să bea ceai de cucută,
să-nnoade sentimente -
neliniști ce pândesc iubirea efemeră
și dorul din pervaz.
E frunză și mi-e nor...
Oglinzile sunt oarbe
și devorează lacom bucăți
grele de cer
căzute dintr-un lac.
În cuibul nebuniei ard
felinare roșii cu gene de noroi
și ochi striviți
de ploi.
Copacii plâng mistere,
rugina curge-n picuri;
o umbră se răsfață în cripta
de granit.
Tăcere, întuneric...
E totul... E nimic...
Amăgirile Nemuriri, ed Eikon, București, 2019
