„Care naţiune de pe pământ nu s’ar ridica de la mic până la mare, când îşi vede numărate zilele vieţii? Libertatea unui popor este bunul lui cel mai înalt şi naţionalitatea e libertatea lui cea din urmă; ce preţ mai are viaţa lui după ce şi-a pierdut tot ce îl face demn să mai fie pe pământ?…
Ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi, pentru că poporul nu se abate de la natură, nici nu-l trag străinii aşa de uşor în partea lor, cum îi trag pe unii din celelalte clase, cari urlă împreună cu lupii şi sfâşie pe popor împreună cu aceştia; nu vă abateţi de la cauza naţională de frica luptei; cugetaţi că alte popoare s-au luptat sute de ani pentru libertate.
Însă vi se va părea lupta cu neputinţă, când se vor ridica greutăţile asupra
voastră ca valurile marii turbate asupra unei năvi; când va dezlega principele
întunericului pe toţi necuraţii şi-i va trimite ca să rupă legăturile frăţiei
voastre şi să vă abată de la cauza şi amoarea (iubirea) ginţii noastre la idoli
străini; aduceţi-vă aminte atunci cu câtă însufleţire şi bărbăţie s’au luptat
străbunii noştri din Dacia pentru existenţa şi onoarea naţiunii noastre.”
Discursul rostit în Catedrala din Blaj, de Simion Bărnuţiu, străbunicul marelui om de stat, Iuliu Maniu, intrat în istorie ca Discursul de la Blaj, din 14 mai 1848
