* * *
M-aruncă viaţa peste bord
şi-alerg cu dor spre Polul Nord;
mă culcă moartea sub un dud
şi lacrimi plâng spre Polul Sud.
Mă risipesc între doi poli
ca vise, peşte şi ca soli:
ca vise, mă strecor în noapte
s-adorm chemările deşarte;
ca peşte, sunt cuvânt tăcut
ascuns în perlă şi în lut;
ca soli tot bat la porţi străine
şi-adun în palme doar suspine.
Şi-apoi mă-nchin la răsărit
să-mi dorm trecutul obosit;
m-aplec cu gândul la apus
să nu mai fiu nici jos, nici sus.
Şi-aşa m-amestec în neştire
în văzul sur şi în orbire.
Tăcerea fumegândului cuvânt, Iaşi, 2010
