Vă mulțumesc,oameni dragi
care ascultați
I-Real Radio!
Aș vrea să spun, pentru a nu știu câta oară, că iubesc enorm viața și oamenii, în mod deosebit.
Voi încerca să argumentez de ce îmi plac oamenii:
- îmi plac pentru că mă surprind când mă aștept mai puțin;
- îmi plac pentru că scriu poezii și texte frumoase care îmi bucură inima, că pictează colorat și fantezist și-mi împărtășesc și mie din creația lor;
- îmi plac pentru că nu se maturizează niciodată și, din sufletul lor de copii, fac de multe ori din lumea noastră bucăți de Rai;
- îmi plac pentru că pot, cu un singur cuvânt, să te ridice de la pământ când ești în deznădejde;
- îmi plac și când sunt răi, pentru că răutatea oamenilor, a fiecăruia din noi, nu înseamnă nimic altceva decât slăbiciune, și cum să nu te înduioșeze aceasta la om? Niciodată, nici măcar o dată, un om echilibrat nu ar greși, doar noi, rătăciți, egoiști și bolnavi sufletește greșim și pentru aceasta merităm milă și iubire, nu dispreț;
- îmi plac oamenii pentru că spun: “eu, niciodată”, fiind apoi smeriți de circumstanțe care le convertesc convingerile;
- îmi plac oamenii pentru că au umor, pentru că-și recunosc și-și acceptă limitele, pentru că le place, știu sigur că le place, să-i ajute pe ceilalți, pentru că un tătic, într-un autobuz aglomerat, pupă de zeci de ori păpușa de cârpă a fiicei, doar pentru că i s-a cerut;
- îmi plac oamenii de orice vârstă, pentru că joacă jocuri tembele la telefonul mobil, în metrou, pentru că au conturi pe facebook și pentru că folosesc aparatele de fitness din parcuri;
- îmi plac și oamenii care mă scuipă în nădejdea că mă distrug emoțional și nu știu cât bine îmi fac de fapt, atenționându-mă în acest fel, să nu vreau să le semăn, să caut și să îndrept în mine răul pe care-l văd și-l deplâng la ei.
Îmi plac oamenii foarte mult, pentru că sunt făpturile lui Dumnezeu și nu pot fi, pentru aceasta, decât iubibili.
“Omul este mai dur
ca piatra
și mai gingaș
decât un trandafir.”
De aceea îmi plac oamenii.
