Cronică la o lansare:
Străoane, între istorie și emoție
Într-o zi de toamnă luminoasă, în Vrancea culturală s-a scris o nouă pagină de memorie: lansarea monografiei „Străoane, de la dinastia Mușatinilor la începutul mileniului III”, semnată de Mihail C. Adafini, apărută la Editura „Sfântul Ierarh Nicolae” din Brăila, 2025, cu ajutorul Consiliului Local al comunei Străoane și al primarului Vasile Zbârciog.
Evenimentul a adunat laolaltă numeroase personalități intelectuale ale județului Vrancea, oameni ai cărții, ai condeiului și ai inimii, veniți să celebreze nu doar apariția unei lucrări de referință, ci și spiritul viu al unei comunități care știe să-și prețuiască rădăcinile. Atmosfera a fost una de autentică sărbătoare culturală. Intervențiile invitaților au adus fiecare câte o lumină nouă asupra volumului: unii au pus în valoare rigoarea documentară, alții au subliniat forța evocatoare a autorului, iar alții au reamintit că monografia nu este doar o carte, ci un act de identitate pentru locuitorii comunei.
Alături de colegii mei de la Cenaclul „Miorița” din Panciu, Rodica Micu, Ion Tătaru, Virgil Ursu Munceleanu, am trăit emoția acestui moment ca pe o întâlnire de familie culturală.
În cuvântul meu, am încercat să exprim ceea ce cred că simte orice cititor atent: că monografia lui Mihail C. Adafini este o lucrare uriașă, nu doar prin întinderea și bogăția informațiilor documentare, ci și prin încărcătura sentimentală pe care o poartă. În paginile sale, istoria se întâlnește cu emoția, iar satul Străoane devine simbolul unei Românii rurale care nu-și uită trecutul. Lansarea acestei monografii a fost, în fond, mai mult decât un eveniment editorial: a fost un prilej de comuniune, o clipă în care memoria, cultura și sufletul unei comunități s-au îmbrățișat.
Cartea lui Mihail C. Adafini rămâne nu doar un document istoric, ci și o punte de lumină între generații.
Atașez în continuare intervenția mea în legătură cu această lucrare:
Cronica unei ulițe și a unui apus
(despre monografia lui Mihail C. Adafini, „Străoane, de la dinastia Mușatinilor la începutul mileniului III”)
Cartea a apărut la Editura Sfântul Ierarh Nicolae din Brăila, în 2025 și are XVI capitole.
Îmi încep prezentarea acestui volum prin realizarea unei structuri, un schelet critic, bazat pe practica autorului și pe abordările tipice ale monografiilor locale istorice:
1. Introducere Contextul istoric și geografic al comunei Străoane, între vechimea localității (legătura cu dinastia Mușatinilor) și prezent (mileniul III). Obiectivul general al cărții: reconstrucția istorică și culturală detaliată a comunității.
2. Structura pe capitole (16 capitole) Fiecare capitol abordează: Origini și legături cu dinastia Mușatinilor — amplasare medievală și rol istoric. Evoluția feudală și administrativă — modificări de la Evul Mediu la epoca modernă. Transformări în perioada modernă — viața cotidiană, instituții locale, economie. Secolele XIX–XX — efectele cutremurelor, evenimente politice (autorul are experiență în relatări riguroase ale istoriei locale, precum în monografia orașului Panciu) . Perioada contemporană (mileniul III) — provocări actuale, perspective de dezvoltare, identitate locală.
3. Rigoarea metodologică Sursele: arhive locale (județ Vrancea), fonduri administrative, școlare, primărie, alte instituții regionale — tipice pentru cercetarea locală academică . Stilul documentat, centrat pe prezentarea echilibrată („cu bune și cu rele”) și cu atenție către transformări istorice detaliate (administrative, sanitare, culturale, educaționale) .
4. Limbaj și ton Folosește un limbaj erudit, dar accesibil pasionaților de istorie locală. Ton narativ – cronică a comunității, ce îmbină date precise cu reflecții asupra continuității și schimbării.
5. Contribuție și relevanță Documentare de la nivel local, valorificând arhive inedite și, implicit, contribuind la conservarea memoriei istorice regionale. Oferă un cadru istoric larg (dinastia Mușatinilor) până în prezent, relevant pentru comunitatea din Străoane și, prin extrapolare, pentru istoria rurală a României.
Cronica unei ulițe și a unui apus
Există cărți care nu se citesc doar cu mintea, ci mai ales cu sufletul. Monografia semnată de Mihail C. Adafini despre Străoane se înscrie în această categorie rară. Între paginile ei, istoria locală capătă chip de cronică afectivă, iar datele și genealogia se topesc în poveste, lăsând loc unei emoții care străbate textul ca un fir de apă vie. Capitolul al X-lea, „Povestea uliței mele”, stă mărturie pentru acest demers aparte.
Inspirat de cuvintele lui Balzac – „Omul trăiește de două ori: prima dată în realitate și a doua oară în amintire” – autorul transformă o uliță de numai 620 de metri într-un univers de sine stătător. Casele, familiile, destinele care se înșiră de-a lungul ei devin personaje ale unei epopei rurale. Ulița se dezvăluie ca spațiu al continuității, unde timpul se măsoară nu doar în ani, ci și în pași, în amintiri și în povești.
În evocările sale, Adafini reușește să investească lucrurile simple cu forță simbolică. Fântâna cu ghizd din piesă de artilerie, de pildă, spune mai mult decât o mie de pagini de manual: un obiect al războiului, născut din suferință și distrugere, devine sprijin al vieții de zi cu zi. Metalul greu al tunurilor, odinioară menit să ucidă, este transformat de mâinile oamenilor într-un izvor de apă și memorie. E poate cea mai frumoasă dovadă că satul știe să domesticească istoria, să o întoarcă dinspre moarte spre viață.
Într-un alt registru, cu umor și tandrețe, autorul notează despre „microbul de suporter”: un adolescent care și-a purtat pasiunea pentru fotbal vreme de peste șase decenii, cu bucurii și dureri, dar mereu cu fidelitate. E o altă față a memoriei colective: nu doar biserici și școli dau identitate unei comunități, ci și pasiunile mărunte, acele focuri vii care trec dintr-o generație în alta. Iar când toate aceste istorii se adună, monografia nu mai este doar o arhivă de date, ci o cronică a umanului.
Mihai Adafini înțelege că istoria unui loc nu se reduce la „faptele mari”, ci trăiește în detaliile mici: în chioșcul de ziare de la marginea uliței, în broaștele din ghizdul fântânii, în strigătul de bucurie al unui suporter.
Simbolic, cartea se încheie cu o fotografie: un apus peste câmpurile comunei Străoane. Brazdele ordonate se pierd în depărtare sub un cer incendiar, iar lumina apusului pare să pecetluiască întreaga poveste.
Este mai mult decât o imagine - este un epilog vizual.
Ea spune cititorului că povestea satului nu se termină odată cu ultima pagină, ci continuă în brazdele pământului, în norii care veghează, în fiecare apus și răsărit.
Astfel, monografia lui Mihail C. Adafini se citește ca o declarație de iubire față de un loc. O carte ce recuperează memoria unei comunități și o înveșnicește, arătând că Străoane nu este doar un punct pe hartă, ci un spațiu viu, încărcat de poezie, de istorie și de suflet.
„Fiecare uliță are o inimă, iar fiecare apus poartă în el o poveste. Cine știe să le asculte nu va rătăci niciodată drumul spre bucurie.”
prof. Mariana Stratulat
