Se rotește Timpul

 

Se rotește timpul...

 

Se rotește timpul în gând mistuitor și greu...

Cine sunt eu?

Strămoșii mulți trăiesc în mine,

întreg misterul

- tăcerea, lutul, cerul...

 

Luna coboară, în noaptea albă,

goală,

s-adune doruri rătăcite,

chemări de seară, frunze răzvrătite,

fulgi de zăpadă, veacuri năucite.

Stropi de cuvinte alunecă pe gard, pe stradă,

peste bordeie. Ca o serenadă

sângerată de-o chitară.

 

Se rotește timpul într-un vârtej nebun...

Cine sunt eu?

Aș vrea să mă adun

din briza mării, din lacrimi și taifun,

din irizări de curcubeie,

 

din eprubeta altei lumi.

Să ard văpaie  de credință,

să mă dezleg dintr-un calvar destin,

din suferință,

din pasul meu pribeag,

din trecerea-tristețe peste prag.

 

Cine sunt? Eu,

rătăcitor prin zile și prin ani,

rob al nimicniciei,

îmi plâng viața și moartea,

gustând din elixirul veșniciei.

 

...de nicăieri și din nimic..., ed. Detectiv Literar, București, 2021