În seara de Ajun...
Când se aude clopotul
în măruntaiele pământului,
ochii răsar în poemul păsării
Din vară până în toamnă,
galbenul trimite mesaje
la curtea veșniciei,
păianjenii țes frunzele și valurile
pe linia orizontului.
Când am timp, ridic perdeaua
și deschid fereastra spre câmpia
unde fântâna
și-a pierdut stelele și mioarele.
Elfii și spiridușii
se odihnesc
în scorburi de copaci,
așteptând miezul nopții.
Pădurea,
îmbrăcată în odăjdii sfinte,
ascultă
corul îngerilor.
Un copil se strecoară tiptil-tiptil
în mansarda de mult uitată.
La pragul iernii oprește
o sanie.
Din ea coboară
ierburi de leac,
vâsc și file din calendar,
o stea, trei magi și niște păstori,
porumbei de zăpadă,
focuri vii
și nuci colorate.
Când se aude clopotul în inima cerului,
portocalele zâmbesc în bradul din copilărie.
Mansarda Timpului, ed, Detectiv Literar, București, 2018
***
Crăciunul înseamnă copilărie, iubire, familie, apropiere, speranță, credință, bunătate, frumusețe, lumină.
Asta înseamnă Crăciunul pentru mine.
