Început... Sfârşit...
Ceea ce numim început este de obicei sfârşit.
Şi ceea ce este sfârşit este de fapt început.
Sfârşitul este acolo de unde începem.
„Orice început are un sfârşit şi orice sfârşit poartă cu el un nou început.”
Îmi place mult această zicală pentru profunzimea cuvintelor, pentru nota de
încredere, pentru lumina noului.
Oricât de greu ne este în viaţă şi ori de câte ori avem impresia că s-a terminat totul, este de fapt un test pe care îl primim şi pe care, dacă mai apoi îl trecem, o putem lua de la capăt.
Şi iar, şi iar …
Orice început este minunat.
Noul stârneşte curiozitate şi teamă în acelaşi timp.
Mereu o luăm de la capăt. Să luptăm cu noile provocări, să dăm piept cu alte încercări la care viaţa ne supune.
Important e să fim demni de noi şi de alegerile pe care le facem. Orice altceva nu-şi mai are sensul. Iar dacă sănătatea ne este prietenă, putem trece peste orice obstacol, iar porţile ni se vor deschide la un pocnet de deget.
Totuşi...
Am o stare greu de definit.
Să mă bucur pentru ceea ce am văzut, am trăit, am simţit sau să fiu tristă că s-a sfârşit?
Ceea ce ştiu este că e un nou început!
Mă bucur ca un copil care râde la soare întinzându-şi
braţele după razele jucăuşe.
Aş vrea să le adun în buchet şi să le dăruiesc apoi fiecărui om, pe care îl
întâlnesc pe aleile vieţii.
Început…
Zâmbet, bucurie, senin, libertate…
Parcă aş fi gălbenuşul dintr-un ou ce se transformă în pasăre: îmi cresc aripile, îmi creşte zborul şi cuvintele-pene se desprind de teluric înălţându-se încrezătoare în magie, în iubire…
Da, penele mele vor ajunge la sufletul celor ce le vor citi şi se vor răcori cu adierea lor, se vor încălzi cu dragostea lor albă.
Sunt Eu, o pasăre-om, ce sărut cu înlăcrimare trecutul şi întâmpin cu zâmbete începutul.
Început şi sfârşit… sfârşit şi început…
O curgere continuă…
Până unde?
Până când?
Meteora, 28 octombrie 2016
