Muzică și ceai
Există seri care nu cer explicații.
Cer doar liniște. Și prezență.
O cană de ceai aburind pe masă și o melodie care începe încet pot face mai mult decât o mie de cuvinte. Ceaiul nu grăbește nimic. Muzica nu forțează nimic. Amândouă ne învață același lucru: să rămânem.
Ceaiul se pregătește cu răbdare. Apa fierbe, frunzele își lasă aroma să se deschidă, culoarea se adâncește treptat. La fel și muzica. Primele acorduri sunt discrete, apoi emoția se așază, se limpezește, capătă contur. Niciuna nu explodează. Amândouă se construiesc lent, cu o delicatețe care cere atenție.
Într-o lume în care totul se întâmplă repede, muzica și ceaiul sunt o formă de rezistență blândă. Ne reamintesc că nu trebuie să alergăm mereu. Că există un timp al respirației. Un timp al ascultării. Un timp în care putem fi doar noi, fără roluri și fără măști.
Ceaiul încălzește mâinile. Muzica încălzește inima.
Și, uneori, e suficient.
Există o intimitate discretă în acest ritual. Alegi ceaiul după stare: verde pentru limpezime, negru pentru profunzime, mușețel pentru liniște. La fel alegi și muzica: o baladă pentru dor, un pian pentru reflecție, o voce caldă pentru speranță. Între ele se creează un dialog tăcut.
Când sorbi din ceașcă și asculți o melodie care te atinge, timpul își pierde graba. Nu mai contează ce a fost sau ce va fi. Contează doar clipa. Aburul care se ridică. Nota care se prelungește. Bătaia calmă a inimii.
Muzica și ceaiul nu schimbă lumea.
Dar schimbă felul în care o trăim.
Ne oferă un spațiu mic, dar profund, în care putem simți fără să ne apărăm. În care putem fi vulnerabili fără teamă. În care iubirea, amintirea, recunoștința sau speranța au loc să respire.
Poate că adevărata lor putere stă tocmai în simplitate.
În faptul că nu cer nimic spectaculos.
Doar prezență.
O cană de ceai.
O melodie potrivită.
Și inima deschisă.
Uneori, atât este suficient pentru a ne reaminti că suntem vii.
prof. Mariana Stratulat
