O poezie diversionista a lui Adrian Păunescu din 1981, pentru că, nu-i așa, marii poeți nu tac niciodată, nu pot fi făcuți să tacă...
Ei ne rămân în inimă și vorbesc peste timp prin operele lor.
Eu, diversiunea
de Adrian Păunescu
"Nu-i loc de mine, mă tot aflu-n calea
acelora ce merg spre monumente,
mă vor călca-n picioare, mă vor tunde,
mă vor ceda-nscenării indecente.
Nu-i loc de mine, n-are loc porumbul
să crească și să vină în hambare
de-acest poet retoric și habotnic
care-a ajuns în glume populare.
Nu-i loc de mine; dacă zic de bine
sunt bănuit de fals și lingușire,
când zic de rău, mi-atribuie tot răul
și lipsa de statornică iubire.
Nu-i loc de mine, de-aia moare lumea,
de-aceea sunt în Orient zâzanii,
Din pricina-ngâmfării mele slute
și-au părăsit comunele țăranii.
Nu-i loc de mine, sunt motivul tainic
din care cresc nevoile și prețul,
când tac, sunt laș, când spun, doresc profituri
și-n general o fac pe îndrăznețul.
Nu-i loc de mine, n-am un colț aiurea
să mă retrag, să beau cu pădurarii,
să nu mă mai înjure toți mai micii,
să nu mă mai bârfească toți mai marii.
Nu-i loc de mine, sunt diversiunea
cu care negurile vă reprimă,
mai bine faceți pace pretutindeni,
scăpați-ne de fraudă și crimă.
Nu-i loc de mine, dar mă simt în stare
să nu fiu printre cei care conspiră,
ci să mă trag scârbit la melci în coarne,
la morți în groapă, la Orfeu în liră."
