Mai minte-mă
Mai minte-mă o dată,
dar minte-mă frumos
să-mi curgă amăgirea
în maci şi-n chiparos.
Mai minte-mă şi mâine
şi spune-mi „te iubesc”,
să-mi cânte ploaia-n strună
când norii hohotesc.
Mai minte-mă şi astăzi
că Afrodita sunt
şi dă-mi sărut-otravă
şi-un clopot de pământ.
Mariana Rogoz Stratulat - Ireal, ed. PIM, Iași, 2013


