”Fluturii numără
clipe, nu ani, şi totuşi au timp destul.”
Rabindranath
Tagore
Azi am fost fluture.
Am adunat toate culorile universului și mi le-am așezat
pe aripi. Vroiam să aduc zâmbete pe chipul oamenilor, să uite de necazuri și
tristeți. Vroiam să le dăruiec clipa mea de viață pentru a le-o prelungi pe-a
lor. Îmi doream să îi liniștesc și mă așezam pe obrazul sau părul lor încercând
să aflu ce dureri sau bucurii ascunde fiecare în suflet. Prin bătăile mele de
aripi le spuneam că nu sunt singuri și că în tot răul e un bine așa cum în tot
binele poate fi un rău.
M-am împrietenit foarte repede cu niște copii cu care
m-am jucat în parc, am fost fascinată de poveștile despre viață și despre
oameni spuse de un bătrânel unor tineri așezați pe aceeași bancă cu el și care
ascultau la fel de atenți și curioși ca și mine. M-am aruncat periculos în
vârtejul unei fântâni arteziene crezând că sunt sentimentele și gândurile apei
ce se saltă îndrăzneț spre soare, dar era să-mi pierd viața într- baie mortală.
Am scăpat ca prin minune, un tânăr m-a prins în căușul palmelor și m-a dăruit iubitei,
așezându-mă delicat pe bluza ei îndrăgostită. Am ascultat bătăile inimii și
iubirea. S-au contopit într-un sărut lung, prelung, devenind frumusețea magică
a dragostei divine. Au uitat de mine. I-am lăsat să-și trăiască bucuria androginică
de a fi redevenit Unul, și am zburat prin noaptea ce-mi anunța tăcerea
finalului.
Aveam în ochi strălucirea stelelor ce clipesc vesel spre un
colț de cer îndepărtat: găsisem răspunsuri la multe întrebări și la multe
frământări de-ale mele ce mi-au tulburat deseori timpul și pașii. Mi-a rămas pe
buze un zâmbet de femeie din altă lume.
Am fost cândva fluture...
Panciu, 1 aprilie 2017
***
Fluturele
Ieri mi-am dorit
un inel
şi l-am găsit
pe-o aripă de
fluture.
Fluturele a trăit
doar o zi
şi inelul
s-a rostogolit
prin galaxii...
Astăzi îmi doresc
doi ochi
şi îi zăresc
pe-o aripă de
fluture.
Dar fluturele,
spre seară,
a obosit
şi ochii
au adormit
în muguri
cenuşii...
Mâine voi lua
un fluture
şi-l voi ascunde
în cea care am
fost
şi nu voi mai
fi...
Aproape Unul, ed.
PIM, Iași, 2015
Sursă foto: Pinterest