Am învățat să iubesc ploaia
Ascult ploaia cum plânge odată cu gândurile mele.
Mă fascinează și mă face să sufăr deopotrivă, mă bucură dansul
ei haotic când alunecă lin pe geam sau când își încâlcește pletele prin ramuri
de copaci tăcuți, mă plictisește răpăitul ei monoton pe acoperișuri, pe
trotuare, pe palma întinsă a vieții.
O privesc dezolată cum își aruncă sentimentele peste flori
și iarbă, peste trecut și amintiri.
O detest când nu se oprește.
Și totuși... ploaia mă inspiră, face parte din mine.
O las să alunece peste
dezamăgiri și îndoieli, purificându-mi sufletul, timpul.
Îmi ridic privirea spre cer, oferindu-mă ploii pentru a ne
îmbrățișa lacrimile uitării.
Cât de mult semănăm, cât de neînțelese suntem!
Panciu, 7 aprilie 2017
Foto:
arhiva personală
Milano,
Italia - 2017
