Lumină și liniște...
Lumină curg
peste tumultul vieţii
să-ţi fiu culoarea
gândului
în cerul fără pene,
fără ţărm…
Lumină simt
în sufletu-mi iubire
şi stropi de linişte
învăluie chemarea
şi frica
întâiului cuvânt.
Suntem “nimic”,
suntem şi “totul”
– un semn în
Nepătrunsul Univers.
“Nimicul” e clipa
dintâi,
e cuvântul rostit cu iubire,
e dorul de viaţă
când spui “mai rămâi!”,
e vocea luminii divine…
e cuvântul rostit cu iubire,
e dorul de viaţă
când spui “mai rămâi!”,
e vocea luminii divine…
O mare
de doruri, de paşi,
de suspine
se-aruncă năvalnic
în piept.
Nebunie!
Lumină ne suntem
când moartea-i un
joc,
oglindă şi lacrimă
topită
de-un ochi
ce flacăra-mi stinge…
Mariana Rogoz Stratulat
Panciu, 12 aprilie 2017
