Cred că scopul vieții este ca fiecare să
se descopere pe sine, să-și conștientizeze divinul din suflet, să iubească și
să se iubească.
Fiecare răsărit e o naștere, fiecare
apus e o moarte.
Între cele două momente învățăm tăcerea
și cuvântul, zborul și căderea, căutarea și găsirea, întâlnirea și risipirea,
râsul și durerea, venirea și plecarea, îmbrățișarea și uitarea...
Zilnic ne agităm experimentând acest amalgam
de stări, uitând să ne bucurăm de frumusețea și armonia a tot ce ne înconjoară.
Ne strecurăm prin meandrele timpului,
curgând leneș sau agitat, fără să privim, fără să ascultăm, fără să trăim.
***
Amalgam
Somnul taie munţi de sare,
fug izvoare pe cărare.
Se desprind dintr-o ispită.
Calul bate din copită.
Mere roşii plâng în stradă,
curcubeul stă să cadă
din înaltul cerului
în gândul misterului.
Bate toaca-ntr-un cuvânt,
luna doarme în mormânt
iar la cina cea de taină
amăgirea-mi este haină
pe pământ dar şi pe mare,
în priviri şi-n renunţare.
Ireal, ed. PIM, Iași, 2013
