Arpegiu
în apus major
De multă vreme
nu mai știu
de mine...
Mă-ndepărtez de răsăritul tandru,
de timpul meu amestecat în rune,
de cartea de citire,
de giulgiul alb al mărului furat
din catedrala lui Iisus
în rugăciune.
Mi-s zilele o sarabandă tumultoasă,
o lapoviță rece, de nevoi;
în gene se-ncâlcește vântul.
Nu este cale înapoi.
Ceasornicul englez
îmi spânzură cuvântul.
O cană de ceai negru
cu lapte, miere
și-un trifoi
m-așteaptă la plecare.
Eu sunt o libelulă,
o pasăre,
un zbor;
din când în când
femeie
cu degete subțiri,
descântec al tăcerii
apusului din noi.
Mansarda Timpului, ed. TIPOMOLDOVA, Iași, 2018
foto din arhiva personală
