Sunt mulți ani...
Sunt
mulţi ani de când nu ne-am văzut!
Tu,
teiule, eşti singur şi tăcut!
Mi-s
ochii împăienjeniţi de rouă,
de
raze argintii de lună nouă.
Cu-o
frunză galbenă îmi şterg durerea
De-a
te fi părăsit. Nu asta mi-a fost vrerea!
Acum
sub umbra ta cuminte, arămită
Stau
gânditoare de ore adormită
Şi-mi
legăn amintirile în tact uşor.
Trecute-s
toate, rămase-n viitor.
Mă
las ademenită de un zbor
Spre
sensul apei ce curge din izvor
Şi
se opreşte între gene
Spălându-mi
paşii prin poiene.
Şi
plopii fără soţ i-am numărat
Când
rândunelele-au plecat
Iar
seara plimbându-mă prin vii
Am
tot strigat: de ce nu vii? de ce nu vii?…
Tăcerea fumegândului cuvânt, Iaşi, 2010
Sursa foto: Flickr
