Mi-a fost foarte greu să mă hotărăsc despre ce să scriu,
despre ”adevăr” sau despre ”iubire”.
Am urmat decizia inimii, în ea am încredere totală.
De când sunt nopți și flori de tei,
de când sunt stele și șoapte pe alei,
Iubirea este Tot, și e Nimic,
ești Tu, și Eu, un zbor serafic,
vântul, firul de nisip,
un val ce-mbrățișează țărmul adormit,
e Foc și Apă, pasul liniștit...
Filozofi, scriitori, matematicieni, oameni de rând din toate
timpurile, toți au încercat să explice,
să definească iubirea. Fiecare definiție prezintă acel sentiment care urcă și
coboară, care omoară și naște în același timp, care tinde spre perfecțiunea
trăirilor.
"Iubirea
este un daimon" spunea Platon. Deși e o definiție crudă, Schopenhauer
spune că iubirea este doar o iluzie și că femeile au fost create doar pentru
"triumful speciei", ele dușmănindu-se, "deoarece au aceeași
meserie: dragostea".
Dumnezeu este
iubire" spun creștinii.
"Iubirea
nu va pieri niciodată..." spune Biblia.
Se pare că
Iubirea e definită mereu la fel și întotdeauna diferit.
Ortega
consideră iubirea ”aspirația spre perfecțiune.”
Dar suntem
perfecți încă de la Cuvântul cel dintâi. Așadar, prin iubire, aspirăm către esența
noastră divină.
Iubirea există
în fiecare om de când se naște, până când moare, numai că se dezvoltă și se
manifestă diferit în sufletul oamenilor.
Nu pot iubi după definițiile altora, iubesc cum simt, dăruind și trăind iubire.
