***
Este o zi cu soare,
cu cer deschis
și cu răcoare.
Este o zi în care
ascult tăcerea
ce-mi vorbește despre lumină,
despre-un ram
pe care se oprește-o pasăre
ce cântă -
un murmur lin, încântător -
despre viață, despre zbor.
Este o zi măreață cu tresăriri timide,
cu zâmbete-nghețate
și așteptări cu fluturi efemeri.
Doamne,
cât de mică eram cândva
și fără griji!
Nu știu când m-am schimbat
și-am început să plâng
cu macii și cu iasomia,
să mă ascund în picături de rouă,
să-mi număr tresăririle
din păr și din obraz.
Sunt tristă și veselă,
un contrast
ce-mi joacă feste.
Sunt o poveste,
o veșnică poveste,
de când mă știu în lumea asta
cu noduri și armonii funeste.
Cred că vin din soare
și că n-am pereche,
dar cred că sunt,
cum spun mai mulți,
mai degrabă-ntr-o ureche.
Nu mă ascund de nimeni
și vorbesc direct,
spun tot ce simt și ce iubesc.
De-aceea am dușmani o mie
și prieteni,
doar cuvântul dintr-un vers.
La vârsta mea,
de-o sută și ceva de ani,
mai scriu pe frunze și vulcani,
pe valurile vieții,
pe florea-lumânare din castani,
pe întortocheate poteci absente,
pe realitatea asta înșelătoare,
pe adâncimi de-abis
întâmplătoare.
Cum să explic cuiva
ce-nseamnă o durere,
ce încântare-i dragostea,
ce bucurie e un răsărit de soare,
când îți așază-n brațe
o clipă arzătoare,
când într-o noapte se naște-o stea,
iar alta amorțește,
când iarna-ți ninge argintiu la tâmple
și-amurgul te-nfășoară cu amintiri
de ploi și scâncet de viori?
Îmi amintesc de-un mâine
ce-aleargă pe câmpii,
ce are-un zurgălău la gleznă
și vântul în pridvor.
E-atâta iarbă într-un gând,
încât și coasa s-a oprit din joc.
Timpul vine și apune.
Am înconjurat o lume.
Un singur clopot se mai aude...
Poeme nevindecate, ed. PIM, Iași, 2023
