Moștenirea lui Caragiale - Adrian Păunescu
Sfidăm democraţii
originale,
Ne punem pofta de putere-n cui,
Tăticul nostru este Caragiale,
Noi suntem personaje de-ale lui.
Ne-am degradat în vremi totalitare,
Dar cel mai mult ne degradăm acum,
Gramatica e buba ce ne doare,
Mințim prezent şi ispăşim postum.
Scrisoarea noastră-i permanent pierdută
Şi Agamiţă e mereu distrat
Şi Zoe, din redută în redută,
În vremea noastră a ajuns bărbat.
Un Caţavencu pleacă, altul vine,
El este parcă singurul etern,
Implementează oamenii de bine,
El, şi când nu e, este în guvern.
Sunt toţi aici, au rolurile gata,
Televizoru-i face şi mai hâzi,
Din monumente îi priveşte tata,
De-ți vine şi să plângi, dar şi să râzi.
Poliţia îşi vede de-ale sale,
Ce steaguri au mai fost şi câte sunt,
Ca noi să proclamăm pe Caragiale,
Simfonic, cacofonic, nume sfânt.
De la-nceputul lumii, fără grabă,
Aceeaşi coajă şi acelaşi miez,
Doar cetăţeanul turmentat întreabă:
"Dar eu cu cine, domnii mei, votez?"
Adânci preocupări electorale,
Amanţi, vardişti şi prezidenţi şi hoţi,
Lucrează, zi şi noapte, Caragiale
O tragicomedie pentru toţi.
