Pelerin prin noaptea mea
Din turla veche
întunericul întinde spre mine
degete noduroase,
ca niște vreascuri,
capricioase, instabile, flămânde.
Mă strâng, mă încercuiesc,
făgăduindu-mi căldură,
să-mi primenesc oasele și aerul,
ce gem sub greutatea
cerului.
Nu există bucurie mai înaltă
decât lumina
ce se rostogolește
ca un șir de promisiuni
peste singurătățile răzlețe,
ascunse în dosul crucilor
din țintirim.
Acum e momentul
să sparg oglinda, să aprind lampa
să-mi amanetez visele.
Un fir de iarbă plânge cu amar
de dorul bietului pelerin.
Amăgirile Nemuririi, ed. Eikon, București, 2019
