duminică, 11 ianuarie 2026

Culorile muzicii

 

Culorile muzicii

 

Se-aprinde noaptea lin, ca o vioară

și-atinge cerul cu umbre de argint.

Pe clape se revarsă o lumină rară,

o lacrimă de vis, ca șoapte de alint.

 

Acordurile curg ca liniști diafane.

Albastrul se topește în pete de rubin

și verdele tresare ca-n apele soprane,

un dor neînțeles, un tainic drum - destin.

 

E muzica o pânză pictată în tăcere,

cu mâna unui înger ce nu vrea să mai plece.

Și fiecare notă devine mângâiere,

suspinul din iubire ce nu se uită, nu se trece.

 

Culorile muzicii se sting în pleoape moi,

dar ramân ca o taină în suflete, mereu.

Nocturna lui Chopin - nici umbre și nici ploi,

doar lumina blândă și pasul unui Zeu.

 

Mariana Rogoz Stratulat

Panciu, 17 septembrie 2025

 



"Nocturne-Chopin"-pictură de ALEXANDRU DARIDA

Ulei pe pânză 40" x30"

Muzica și arta au o relație dinamică și sinergică. Fluxul dinamic al muzicii cu tempo-urile și crescendourile sale poate fi transpus în picturi prin pensule ritmice, flux compozițional și un sentiment de mișcare vizuală

Tablou disponibil la Darida Fine Art Gallery situată în Chicago 465 . N.McClurg CT.

Chicago IL 60611