https://marianastratulat12.wixsite.com/i-real-radio
marianastratulat12.wixsite.com
Mariana Rogoz Stratulat
Frânturi de zbor interior
- un fel de jurnal de conștiință -
©
***
Volum editat sub egida
Asociației
Universul Prieteniei
Iași
***
ed. PrintHaus
Iași, 2026
Despre iubirea care mă naște
Nu știu dacă iubirea se învață sau ne învață ea pe noi.
Poate că, dincolo de toate definițiile, iubirea e un fel de a fi. O stare în care eul se topește, iar ce rămâne e o lumină care nu mai cere nimic.
Am trecut prin multe forme de iubire — unele m-au ars, altele m-au crescut. Unele au fost doar umbre ale dorinței, altele au fost răspunsuri la o chemare profundă, pe care nici nu știam că o port în mine.
Ceea ce am învățat, cu timpul, este că iubirea adevărată nu se consumă. Nu cere dovadă, nu ține scor, nu se grăbește. Ea stă. În tăcere, în absență, în fragilitate. Iubirea care mă naște e una care nu are neapărat chipul unui alt om. Uneori, este doar o prezență misterioasă care mă cheamă să fiu mai mult decât sunt. Un suflu blând care îmi șoptește: nu ești singură, nu ai fost niciodată.
A fost o vreme când confundam iubirea cu legătura, cu apropierea, cu siguranța. Dar iubirea adevărată nu îmi oferă adăpost. Ea mă aruncă în mine, mă provoacă să văd ce e viu, ce e fals, ce e nelucrat. E o naștere continuă — din teamă în încredere, din dependență în libertate, din posesie în binecuvântare.
Nu pot spune că știu să iubesc.
Dar pot spune că iubirea m-a învățat să mă recunosc. Nu doar în bucurie, ci și în absență. Nu doar în celălalt, ci și în mine. Ea m-a obligat să renunț la ziduri și să las sufletul să respire, chiar dacă aerul era uneori greu.
Iubirea care mă naște nu vine mereu cu fluturi sau poezie.
Uneori vine cu pierdere, cu gol, cu sfâșiere. Dar din toate acestea se naște o formă mai pură de a fi. Nu o iubire pe care o „simt”, ci una care sunt. În tăcerile dintre oameni, în clipele în care nu mai există cuvinte, dar ochii rămân deschiși, acolo simt adevărul. În prezența celui care nu încearcă să mă schimbe, dar mă ține în lumină exact așa cum sunt — acolo e iubirea care vindecă, nu care frânge.
Și mai cred că iubirea este, în cele din urmă, o întoarcere.
Spre acel loc din noi care nu a uitat ce înseamnă să fii întreg.
Nu perfect. Nu sigur. Ci viu.
