https://marianastratulat12.wixsite.com/i-real-radio
marianastratulat12.wixsite.com
***
Solstițiul de vară
– clipa în care lumina își amintește de noi -
Există o noapte în care parcă timpul uită să mai curgă. O noapte în care cerul nu mai este doar deasupra noastră, ci se deschide ca o poartă către ceva nevăzut, iar sufletul simte că aparține unui întreg mai mare decât el.
Este noaptea Solstițiului de vară.
Nu o privesc ca pe o simplă trecere a timpului, ci ca pe o respirație profundă a Universului. O clipă în care lumina își întinde aripile peste lume și ne amintește că, dincolo de umbrele pe care le purtăm, există întotdeauna un loc în noi unde poate răsări ceva nou.
În această zi, soarele nu este doar un astru. Este un simbol. Este chemarea aceea tăcută de a privi spre înalt și de a descoperi că, poate, cea mai mare călătorie nu este cea pe care o facem prin lume, ci cea pe care o facem spre noi înșine.
Stau în fața acestei lumini și simt că toate lucrurile se liniștesc. Gândurile se așază. Întrebările nu mai cer răspunsuri grabnice. Există doar o pace subtilă, ca și cum viața însăși ar șopti:
„Ești aici. Trăiește.”
În noaptea aceasta, florile par să păstreze taine vechi, vântul pare să poarte povești uitate, iar iarba, atinsă de rouă, devine o punte între pământ și cer.
Totul pulsează.
Nu cu zgomot, ci cu acea energie tainică pe care nu o poți măsura, dar pe care o poți simți: iubirea de a exista.
Poate că adevăratul miracol al Solstițiului nu este lumina din afară, ci lumina pe care o descoperim în noi. Acea lumină pe care o pierdem uneori printre griji, printre frici, printre zile grăbite.
O lumină care nu cere nimic.
Nu cere să fie văzută.
Nu cere să fie lăudată.
Doar există.
Și poate că omul seamănă cu un anotimp. Are dimineți, apusuri, furtuni și răsărituri. Are perioade în care se caută și perioade în care se regăsește. Dar undeva, în centrul său, există mereu un mic solstițiu interior — o zi fără sfârșit în care sufletul își amintește cine este.
Acolo se întâlnesc toate: copilul care încă visează, omul care a trecut prin timp și ființa care încă privește stelele cu uimire.
În această noapte, aleg să nu cer nimic Universului.
Doar să ascult.
Pentru că uneori, când cerul se deschide și lumina devine regină, cel mai frumos răspuns este liniștea.
Iar în liniștea aceea, viața își spune numele.
Și numele ei este iubire.
prof. Mariana (Rogoz) Stratulat
20/21 iunie 2026
