I-Real Radio
- unde sunetul devine vis -
https://marianastratulat12.wixsite.com/i-real-radio
marianastratulat12.wixsite.com
****
Mariana Rogoz Stratulat
Frânturi de zbor interior
- un fel de jurnal de conștiință -
©
***
Volum editat sub egida
Asociației
Universul Prieteniei
Iași
***
ed. PrintHaus
Iași, 2026
***
Universul meu tăcut
Există un univers care nu se vede cu ochii, ci se simte în golul dintre gânduri.
Nu e desenat pe cer, nici descris de știință, ci e locuit în tăcere — în spațiul dintre o întrebare fără răspuns și răspunsul care nu are nevoie de cuvinte.
Acolo începe universul meu tăcut.
Nu e vorba despre galaxii și constelații, ci despre o întindere lăuntrică, o vastitate interioară care nu poate fi cuprinsă în concepte. E universul care tresare când închid ochii și rămân, pentru câteva clipe, fără identitate. Fără roluri, fără „eu”. Doar prezență, doar vibrație.
Trăim, adesea, în zgomotul lumii: în explicații, în logici, în construcții mentale. Dar în profunzime, acolo unde nu ajunge nicio știință, se află o ordine nevăzută — o armonie tainică, care nu trebuie înțeleasă, ci acceptată.
Un fel de a ști, fără să gândești.
Misterul nu trebuie rezolvat.
El trebuie onorat.
Asta am înțeles în nopțile în care tăcerea devenea densă și conștiința mea părea să se topească în ceva mai vast decât mine. Poate că acel ceva nu este „în afară”, ci „dincolo” — dincolo de dualitate, dincolo de formă. Uneori, am simțit că între ceea ce este în mine și ceea ce este în stele nu există nicio graniță. Că ceea ce numim „realitate” e doar o peliculă subțire peste o dimensiune mult mai adâncă. Și că fiecare alegere, fiecare gând, fiecare tăcere – vibrează acolo, într-un câmp
invizibil care unește totul cu tot. Universul meu tăcut nu îmi vorbește în propoziții.
Îmi răspunde prin sincronicități, prin vis, prin senzația că „ceva mai mare” mă privește din interior. Uneori, mă întreabă fără cuvinte: ce parte din tine nu se mai teme de infinit? În el, nu mai sunt „eu” ca entitate izolată, ci o fărâmă de conștiință care pulsează în ritmul întregului. Când mă opresc din a căuta, când renunț să definesc, devin permeabilă la el. Și în acea permeabilitate se naște sacralitatea. Poate că toate lucrurile esențiale sunt tăcute: viața, moartea, iubirea, zborul interior.
Poate că tot ce contează se întâmplă în adânc, acolo unde nu pătrunde zgomotul lumii.
Și poate că adevăratul univers nu e cel măsurabil, ci cel care ne cheamă să fim întregi fără să ne explicăm.
Universul meu tăcut mă aude, chiar și când eu nu mai am nimic de spus.
