vineri, 13 februarie 2009

PE CULMILE DISPERĂRII

"Este în mine atâta confuzie, zăpăceală şi haos, încât nu ştiu cum un suflet omenesc poate să le suporte. Tot ce vreţi găsiţi în mine, absolut tot.

Sunt o fiinţă rămasă de la începutul lumii, în care elementele nu s-au cristalizat şi în care haosul iniţial îşi joacă încă nebunia şi învolburarea lui.

Eu sunt contradicţia absolută, paroxismul antinomiilor şi limita încordărilor; în mine totul e posibil, căci eu sunt omul care voi râde în clipa supremă, în faţa neantului absolut, voi râde în agonia finală, în clipa ultimei tristeţi."

Emil Cioran, PE CULMILE DISPERĂRII, Humanitas, 1993.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

salut