MUGURII

Pe creanga îndreptată spre lumină, cuminţi, stau mugurii verzui visând la clipa magică când în grădină vor exploda-n culori dansând.

Din ghemotocul moale, căptuşit cu dor de viaţă, frică şi mister se-ndreaptă către soare, abia trezit, un mugur izolat pe-un ram, stingher.

Ce taine ascunde învelişul crud, cu grijă apărate de ninsoare? Şi-ntr-un efort suprem, apare nud, uimind pe toţi cu frageda-i splendoare.

Priveşte curios spre lumea nouă, necunoscută şi misterioasă, se sperie lovit de-un strop de rouă atras de faţa-i tânără, lucioasă.

Şi muguraşul se scutură grăbit să afle cât mai multe dimprejur; aude-n zori un vesel ciripit: Ce trup frumos şi zvelt şi pur!

Minuni se-ntâmplă de când lumea pe care nu le ştim a descifra dar le primim cu-nfrigurarea că viaţa e ascunsă într-o stea.

Mariana Rogoz Stratulat

Panciu, 19 martie 2009