O UMBRĂ

Lumina rece coboară pe gând, fiori de tristeţe mă-nlănţuie vag tainic îmi trec prin seară, pe rând, cuvintele tale lăsate pe prag.

Te-aud şoptindu-mi uşor la ureche poveştile nopţii ce toate se pierd în zorile albe venite pereche , dar ele sunt moarte în timpul inert.

O pală de vânt se zbate crispat, îmi tremură lacrima într-un suspin, încet, obosit m-apropii de pat să mângâi o umbră, durerea s-alin.

Lumina se stinge şi geme de dor, în camera rece mă trece-un fior, un chip mă priveşte din negrul decor… Uitate sunt toate… Şi clipele mor!

Mariana Rogoz Stratulat

Panciu, 26 ianuarie 2009