Scrisoare de suflet

Sa vă scriu aceste rânduri este poate cel mai dificil lucru pe care l-am făcut vreodată. Cred că ar fi trebuit s-o fac demult dar pur şi simplu nu am putut.
Am trăit împreună momente frumoase, am râs, am plâns, am explorat şi am descoperit lucruri deosebite, v-am făcut daruri muzicale şi ce este cel mai important e că v-am deschis uşa spre sufletul meu pentru a mă dezvălui vouă prin sensibilitate şi trăire.
Nu voi uita niciodată primele bloguri, primele emisiuni pe care le-am realizat şi moderat pentru voi! Nu voi uita niciodată primele mesaje pe care mi le-aţi trimis!
După cum nu voi uita nici primele nemulţumiri şi lacrimi pe care le-am trăit dureros, cumplit de dureros aici. Sunt profund afectată acum, pentru că nu pot să aştern pe hârtie toate amintirile, tot ce am trăit şi am simţit alături de voi. Am fost fericită zile şi zile, am avut vise şi speranţe, iluzii dar şi dezamăgiri. Am trecut peste atâtea momente grele ( de natură tehnică, fizică, sufletească) construind alte şi alte vise, care de care mai frumoase.
De câtva timp însă fiinţa mea s-a răzvrătit. Nu mai pot să râd cu aceeaşi poftă la… anumite gesturi mai mult sau mai puţin nevinovate, nu mai pot să accept lucruri care nu se încadrează în principiile mele de viaţă. Ceva din mine nu mă mai lasă să cred că se va mai schimba ceva. Toate nopţile în care visam la “un dar” excepţional, la ceva unic, minunat îmi par acum zadărnicie.
Am plâns mult timp gândindu-mă la acest moment. Am încercat să-l amân ca să nu sufăr, dar deja sufăr prea mult. Atât de mult încât m-am îmbolnăvit nu numai trupeşte ci şi sufleteşte.
Nu mai pot îmbrăţişa cuvântul, atunci când îl rostesc, cu acelaşi zâmbet pe buze, nu mai pot povesti fericită câte în lună şi în stele. Nu mă mai pot minţi spunându-mi că nimic nu s-a schimbat.
Totul este altfel, oamenii fiind schimonosiţi de dorinţi şi orgolii ascunse, de măriri nemeritate, de puţinătatea sentimentului de iubire. Totul s-a schimbat şi nu pot explica de ce. Nu-mi pot explica nici mie de ce, pentru că nu e nimic în lumea asta să-mi fi dorit mai mult decât să fim iar ca la început.
Mulţi mi-au spus că mi se pare.
Dar, ieri, adevărul a ţâşnit chinuitor de victorios şi, ca în povestea cu hainele împăratului, am devenit, pentru mine, copilul care, cu inocenţă, strigă adevărul: “împăratul este dezbrăcat, este gol, nu are haine!”.
De aceea cred că e momentul să se schimbe foarte mult în poziţia mea, în atitudinea mea.
V-am iubit, vă iubesc şi m-aţi făcut fericită!
Vă mulţumesc pentru toate aceste trăiri!
Vă mulţumesc pentru sinceritatea şi dragostea ce mi-aţi dăruit!
Vă mulţumesc pentru timpul de apropiere întru fericire şi împlinire!
Din respect şi considraţie pentru voi nu vă voi părăsi definitiv ci voi modifica modul de comunicare. Adică ne vom întâlni mai mult “în cuvântul scris” (aşa cum spunea domnul Florin Contrea) şi mai puţin în emisiunile de radio.

Sper să rămânem aceeaşi buni prieteni neştirbiţi în frumuseţea noastră umană de gânduri ascunse.
Fie ca sărbătorile sfinte ale Crăciunului să vă aducă linişte şi mângâiere sufletească!

Cu aleasă preţuire pentru voi toţi,
Mariana Stratulat

Panciu, noiembrie 2009