vineri, 2 aprilie 2010

Radio Universul Prieteniei – un Prieten statornic






     Radio Universul Prieteniei este un proiect îndrăzneţ şi minunat în acelaşi timp pentru că a prins viaţă din dragoste pentru oameni, pentru că s-a născut din dorinţa unor prieteni de a rămâne împreună în Prietenie!
     Comunicarea între oameni, popasul în casele şi în sufletele lor este modul cel mai delicat şi sigur de a fi alături unii de alţii la un post de radio care a apărut pentru a  dărui un strop din neprevăzutul vieţii, pentru a mângâia dorul şi gândul, pentru a fi vocea unui vis.
     Chiar dacă primii paşi s-au făcut greu, am reuşit să venim pe lume ca oameni cu suflet de înger.
     Am primit botezul de la Asociaţia Universul Prieteniei într-o noapte cu ample conotaţii astrale – 10 ianuarie 2010 – adică la un început de an, deci de drum.
     Şi de atunci privim fără teamă viitorul pentru că avem credinţa că facem ceva cu adevărat minunat, pentru că în fiecare zi vă dăruim, în emisiunile noastre, vouă, ascultătorilor, frumuseţea unui sentiment: Prietenie!
     În numele acestui sentiment vă îmbrăţişăm ş vă strângem la piept căutările şi aşteptările, lacrimile şi zâmbetele, tristeţile şi bucuriile, eşecurile şi realizările, adică vă cunoaştem pe voi, ca oameni !

        Suntem onoraţi să vă avem alături!

Vă aşteptăm şi pe pagina radio: