duminică, 2 mai 2010

Mulţumesc

Pentru tot ce mi se întâmplă bun, mă simt datoare să spun cuiva: mulţumesc !

Câte unii îmi spun : Nu mai mulţumi ! Dar eu nu pot. E ceva neîmplinit în ce mi se întâmplă bun dacă nu mulţumesc.
Mama m-a învăţat ca de fiecare dată, când primesc ceva în dar, chiar şi un cuvânt bun sau o privire caldă, să spun : Mulţumesc !

Mulţumesc vouă, celor ce-mi sunteţi aproape şi îmi oferiţi bucuria existenţei voastre.
Mulţumesc, prietenilor sinceri sau mai puţin sinceri pentru darul special pe care mi l-aţi trimis pe diverse căi şi care îmi aminteşte mereu şi mereu că sunteţi părţi distincte din viaţa mea.
Mulţumesc întâmplării că sunt un simplu muritor, dar care trăieşte intens clipe uriaşe de frumuseţe, prelungindu-mi armonios prezentul spre un viitor de vis.

Mulţumesc adânc pentru fericirea întâlnirii într-un timp de excepţie cu tine Alina, cu tine Rodica, cu tine Corina, cu tine Silvia, cu tine Gabriela, cu tine Ionela, cu tine Cornel, cu tine Viorel, cu tine Ofelia, cu tine, cu tine, cu tine... cu voi ce mi-aţi ieşit în cale. Mulţumesc clipei aceleia care mi-a incununat trăirea cu raze de lacrimi pentru toată viaţa mea ce va mai fi.

Mulţumesc luminii că nu mă ocoleşte. Scriu cu majusculă acest cuvânt , pentru că zace în el ceva sacru, misterios şi hieratic şi teribil de frumos. În acest cuvânt şi în gândul care îl însoţeşte.

Mulţumesc şi iar Mulţumesc.

Când cel drag se întâmplă să nu zică nimic şi să nu facă nimic, îi mulţumesc din suflet că este aici, lângă mine, că respiră acelaş aer cu mine, că există în aceeaşi lume cu mine, în acelaş timp de viaţă şi în acelaş spaţiu fizic şi sufletesc.
Celor dragi aflaţi departe/aproape, le mulţumesc că mă caută şi mă simt lângă ei şi îmi simt prezenţa în ei înşişi.

Mulţumesc bucuriei că a poposit la mine. Mulţumesc cuiva, nu ştiu bine cui, pentru întâmplarea atât de bună, de miraculoasă, de a fi primit viaţă.

Zâmbiţi ? Am bătut câmpii ? Am repetat banalităţi ? Am înşirat prea multe cuvinte ? E adevărat. Nu ştiu ce-mi veni. Poate gândul că toate lucrurile acestea cărora trebuie să le zicem „Mulţumesc” sunt atât de mari şi de încăpătoare încât nu le pot umple nici toate cuvintele lumii, ale oamenilor şi ale timpurilor.
Oricum, îţi mulţumesc fireşte şi dumitale, stimate cititorule, şi nu în ultimul rând, pentru că ai avut răbdarea şi bunătatea să te opreşti din drumul vieţii, şi ţi-ai rupt din timpul trăirii ca să citeşti aceste nevrednice şi simple cuvinte. E ca un dar de preţ pe care mi l-ai făcut. Cum aş putea să nu-ţi mulţumesc ? Poate că, în marea mea vanitate, chiar de-aceea vorbesc şi scriu, ca cineva să aibă pentru ce să-mi mulţumească.
Poate îţi vei aduce aminte de mine şi când eu nu voi mai fi iar tu vei fi, iar pentru asta nu pot să nu-ţi mulţumesc de-acum.

Vă mulţumesc!

Mariana Stratulat

Panciu, 02 mai 2010

4 comentarii:

  1. Multumesc intamplarii de a te fi cunoscut...un om minunat, sensibil , care prin cuvintele minunate imi aduce bucuria de a crede ca totusi mai exista si oameni cu suflet bun si curat. Multa bucurie si viata linistita !

    RăspundețiȘtergere
  2. Eşti o prietenă deosebită! Toată stima şi admiraţia mea!

    RăspundețiȘtergere
  3. Vă aştept oricând pe pagina mea. Aici sunt picături de dragoste dăruite din suflet oamenilor.

    RăspundețiȘtergere

salut