duminică, 2 mai 2010

Flori de liliac

 


       Târziu, în noapte, m-am plimbat de-a lungul drumului şi m-am simţit învăluită discret, mângâietor de culoarea parfumată a tufelor cu flori de liliac. Cred că  erau de culoare mov, toate nuanţele de mov şi poate amestecate elegant cu alb. Îmi place această floare cu mireasma plăcută de primavară. În funcţie de timpul în care înfloreşte ne dăm seama cît de timpurie sau întârziată este primăvara în zona respectivă.
      În general, la mine în zonă înfloreşte mai târziu, dar şi aşa este o floare superbă care lasă în urmă un miros fin, dulceag, plăcut, nu foarte tare, numai bun de parfumat casa, corpul şi sufletul. După ce ieri am primit un buchet de la nişte prieteni dragi, astăzi o doamnă m-a oprit pe stradă şi m-a invitat să o însoţesc într-o curte. Am păşit sfios într-o oază de fericire şi nici nu mi-am dat seama cât am stat plăcut impresionată de culorile florilor şi de miresmele lor. Abia am reuşit să mulţumesc pentru bucuria ce mi-a fost dăruită şi, fericită, mă întorceam plutind către casă cu un braţ de flori de liliac.
      O parte din acesta vi-l dăruiesc cu mare drag, cu părere de rău că mirosul nu se poate transmite prin Flickr.

Panciu, 01 mai 2010

3 comentarii:

  1. Ma intorc cu gandul in trecut cand ne-am cunoscut,
    Un buchet de flori de liliac mi-ai adus la prag,
    Florile in taina mi-au soptit ca de mine te-ai indragostit,
    Clipa intalnirii noastre n-am s-o uit nicicand,
    Sufletul spre cer s-a inaltat, iar buchetul gingas si curat.
    Cred c-a fost un semn divin de Dumnezeu lasat.
    Flori de liliac, mi-ai adus la prag
    Si parfumul lor sa stii ca pana astazi nu a disparut,
    Flori de liliac, mi-esti la fel de drag,
    Ca in prima clipa cand abia ne-am cunoscut.
    Anii au trecut, tot ce-am dorit tu mi-ai daruit,
    Nu a disparut acel fior plin de tainic dor
    Foarte multe lucruri s-au schimbat, dar iubirea noastra n-a cedat.
    E la fel de minunata si va fi mereu,
    Un buchet de flori de liliac, ma asteapta si acum la prag,
    Cred ca-a fost un semn divin lasat de Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoasa poezie...
    ,,Nu a disparut acel fior plin de tainic dor
    Foarte multe lucruri s-au schimbat, dar iubirea noastra n-a cedat.
    E la fel de minunata si va fi mereu,''...ce frumos spus!

    RăspundețiȘtergere

salut